Micutul David are mainile si picioarele paralizate

Povestea mea

Bună ! Eu sunt David,am 9 luni şi asta e povestea mea…

        De foarte mulţi ani mama nu mai spera că va mai avea vreodată copii, dar eu m-am gândit să-i fac o surpriză. Am 10 săptămâni şi ea încă nu ştie. Abia aştept să o cunosc !
Sunt în burtica ei de 28 de săptămâni, mă simt bine şi ocrotit dar tare nedumerit sunt când ceva mă smulge de acolo iar eu nu sunt pregătit. Aş vrea să ţip dar nu pot să respir până când o doamnă doctor mă ajută şi reuşesc să scot un sunet dar încă nu pot respira. Iau şi o notă, nota 6; nu este o notă mare dar eu sunt mare, am 1300 gr.
Mama e tare fericită dar eu nu ştiu dacă voi supravieţui primei nopţi. Plămânii mei nu sunt destul de dezvoltaţi nici măcar pentru a primi oxigenul ce intră prin tubul ăsta mare din guriţa mea.
        E dimineaţă ! Am reuşit dar îmi este înţepat tot corpul, tubul mă deranjează şi mama nu e lângă mine. Nu e tocmai aşa cum mi-am imaginat că va fi, iar când am cunoscut-o pe mama , plangea, dar nu de fericire. La scurt timp m-am şi botezat, de atunci mă cheamă David Gabriel.
        Zilele trec … multe perfuzii, transfuzii până când o hemoragie cerebrală o face din nou pe mama sa plângă, dar eu voi lupta în continuare. După două săptămâni mama îmi intinde un deget şi eu îl prind în manuţă şi n-aş mai vrea să-i dau drumu’. În următoarea săptămână inima mea începe să cedeze, fac stopuri cardio-respiratorii dar doctorii îmi sunt alături iar mama se roagă pentru mine la bisericuţa din curtea maternităţii. Doctorii i-au zis că au facut tot ce-au putut şi numai Dumnezeu mă mai poate ajuta. El m-a ajutat şi de data asta iar starea mea a început să se stabilizeze. Inima mea n-a încetat să bată.
        A trecut o luna şi jumatate … e o zi mare, nu voi mai fi intubat iar tubul va fi înlocuit cu o măscuţă. E mult mai bine aşa ! La câteva zile mama mă ia în braţe pentru prima oară. Sunt fericit ! Stau nemişcat şi n-aş mai vrea să mă mai dezlipesc de pieptul ei. Parea că totul va reveni la normal, ba mai mult, il cunosc şi pe tata . Ii aud vocea şi mă străduiesc să deschid ochii şi să privesc în direcţia lui. Tata îmi vede pentru prima oară ochii negri şi mari. E copleşit de emoţie. În curând îmi verifică ochişorii şi d-nul dr. oftamolog să vadă dacă vederea mea este în regulă dar n-a putut sa ne dea nici o veste bună. Făcusem retinopatie şi îmi pierdeam vederea într-un ritm alert. Era necesară o operaţie urgentă dar bronhodisplazia pulmonară cu care am ramas în urma oxigenării îndelungate facea ca operaţia să fie mai dificilă. Când doctorul i-a zis mamei că există riscul să mă piardă ar fi preferat să rămân orb, dar la insistenţele tatălui meu, am fost operat şi totul a decurs destul de bine.
        După 3 luni, părinţii mă iau acasa, îmi cunosc fratele, sunt alintat şi răsfăţat deşi durerile sunt încă mari din cauza herniei inghinale pe care o am. Credeam că vor mai fi două operaţii şi nimic rău nu avea să se mai întâmple, că voi fi fericit în sânul familiei mele, însă n-au trecut nici 4 luni şi ajung din nou în spital cu pneumonie.
        Cumplite au fost acele zile dar mai cumplit de-atât a fost când datorită unor crize pe care le faceam s-a descoperit că sufăr de o boala necruţătoare – encefalopatie hipoxic ischemica, paralizie cerebrală ( tetrapareza spastica). Acum înteleg de ce nu-mi pot folosi mâinile şi picioarele ca un bebeluş normal, de ce nu pot ţine o jucărie în mână, de ce nu pot să fac nimic din ce ar trebui să fac la vârsta mea. Deşi am 9 luni, am fost evaluat la o vârsta mai mica de 3 luni.
        În sfârşit, epuizaţi de drumuri lungi, după 2 luni de spitalizare şi patru spitale, fără bani pentru şedinţe de kinetoterapie ci doar de-un bilet de tren, ne întoarcem acasă. Descumpanită şi cu ochii înlăcrimaţi, mama mă ţine în braţe dar nu mă priveşte. Îi caut privirea şi ea îmi zâmbeşte ca sa nu ma îngrijoreze dar eu ştiu că de fapt plânge. Ce vom face de-acum încolo?
        O oază de speranţă se întrevede printr-un tratament de recuperare la o clinică din Ucraina care trebuie început de la o vârstă cât mai fragedă, însă costurile sunt cu mult peste posibilităţile financiare ale parinţilor mei. Dacă la început timpul se scurgea în favoarea mea şi cu fiecare zi ce trecea şansele să supravieţuiesc erau tot mai mari, acum timpul s-a întors împotriva mea şi cu fiecare zi care trece se scurg şi şansele mele de a putea merge vreodată.
        Aşa m-am gandit să scriu povestea mea în speranţa că o va citi destui oameni cu inima bună ce mi-ar putea acorda o şansă să nu mă întreb niciodată de ce sunt diferit de ceilalţi copii, de ce nu mă pot juca, de ce nu pot să-mi îmbrăţisez mama …
        Vă mulţumesc că mi-aţi citit povestea , vă mulţumesc din suflet pentru ajutorul vostru !
Cu drag,

David- Gabriel


Va rugam sa sustineti cu acest banner pe site-ul dvs campania pentru David.Va multumim!

Banner created with MyBannerMaker.com
 <img style=”visibility:hidden;width:0px;height:0px;” border=0 width=0 height=0 src=”http://c.gigcount.com/wildfire/IMP/CXNID=2000002.0NXC/bT*xJmx*PTEzMDczMDExMDcyOTYmcHQ9MTMwNzMwMTEyMjkwNiZwPTU3MzE4MiZkPSZnPTEmbz1kYzMzMWJhMDU*NmY*MDVkYTNl/MjJlYWU1MGJmYTk1OSZvZj*w.gif” /><a href=”http://www.mybannermaker.com”><img src=”http://i.imgur.com/i8fAI.jpg” alt=”Banner created with MyBannerMaker.com”></a>

Donatii prin PayPal

Multumim pentru sustinere:

Banner Ajut-o pe Daria 480x100

 

    “Mami, azi vreau să facem amândoi primii mei paşi!!!” 

Mă uit la el, aşa, ca şi cum m-aş uita prima dată. Zâmbesc! Zâmbesc larg şi frumos, mi se deschid ochii a senin şi mirare şi îmi spun: “Ce copil frumos!!!”. Şi este. Este un copil frumos. Şi cuminte. Şi binecuvântat cu o familie care îl iubeşte, care luptă pentru el şi care îl doreşte bine şi sănătos. Dar o familie apăsată de durere, tristeţi, neputinţe. O familie care l-ar vrea alergând fericit, bătând mingea,…

Veţi întreba: “Atunci, care este problema?”. Problema este: Tetrapareza Spastică

Problema este una foarte gravă. Una de care eu mă lovesc din ce în ce mai mult în ultima perioadă. Am o prietenă, care are o fetiţă cu această problemă…pe Luana…, fluturaşul meu drag, care are aproape 8 ami de când se chinuie cu această boală şi sunt singure, singuri, într-o lume a oamenilor care nu văd, nu aud.

Am o altă prietenă care se luptă cu băieţelul ei, tot din această problemă. Se luptă singuri, cu morile de vânt. Despre ei nu am scris încă. pe ei îi cunosc demult. Pe ei îi cunosc personal. Despre ei mi-e atât, atât de greu să scriu. Ca şi când durerea toată din suflet mi-ar cădea în mâini. Despre ei şi despre Ştefan Gabriel, am să scriu săptămâna viitoare. Îmi tot fac curaj…

Şi mai cunosc o mamă care se luptă din această problemă şi altă mamă şi Doamne câţi părinţi … Da…

Cunosc de altfel multe mame, mame care devin super oameni alături de copiii lor pentru care tresar în orice secundă…când aceştia respiră prea uşor, prea agitat, când plâng, când scâncesc, când sar din somn din cauza spasmelor care cu timpul devin din ce în ce mai grele…, tresar mereu. Chiar şi în somnul lor când visează că puii lor plâng. Sunt mame pe care oamenii au tendinţa să le trateze cu superficialitate. Le văd copiii îngrijiţi, plimbaţi în cărucioare, pe ele zâmbind, pe ei fericiţi şi astfel…restul se trece cu vederea de foarte multe ori.

Copiii aceia, copilul acesta nu este aşa! Oamenii dacă nu văd asta, nu vor să ştie!

Este greu… este greu, dar adevărul este că acei copiii suferă de chinuri îngrozitoare, nu se pot mişca, depind mereu de cineva, merg mereu la tratamente în ace şi perfuzii, au mereu parte de masaje şi terapii chinuitoare pentru ca muşchii lor să nu se atrofieze!

Este greu, dar adevărul este că dacă nu înţelegem ce li se întâmplă şi dacă nu acceptăm acest adevăr cât mai repede, acei copii, vor deveni stigmaţi într-o lume închisă, într-o lume a durerii, a singurătăţii, a uitării, a nimănui…într-un final, când nimeni nu va mai fi lângă ei.

Copiii aceştia pot să îşi salveze viaţa, sănătatea şi copilăria! Mai au încă şanse! Şansa lor suntem noi…cei din lumea autistă, cărora ne este teamă să îi vedem, să îi ascultăm, să le zâmbim, să îi ajutăm.

Fiecare copil merită şansa să poată merge, să poată să stea în funduleţ, să rostogolească o minge, să alerge. Chiar şi copiii cu tetrapareze spastice merită şansa de a fi copii! Ei, care au stat ani de zile doar pe spate sau ridicaţi în funduleţ de părinţi, sprijiniţi, ei care au rostogolit mingea doar cu privirea de atâtea şi atâtea ori, ei ştiu cel mai mult ce înseamnă să îţi doreşti să faci PRIMII PAŞI!

David Gabriel a împlinit 1 an. Un an în care mama a fost îngerul lui păzitor. Un an în care tata a privit neputincios şi trist la ei. Un an în care el a fost îngerul păzitor şi al lui David şi al mamei acestuia. Un an în care a privit lumea doar de pe spate, din braţele mamei sau din cărucior. Un an chinuit şi plâns. Dar este un băiat puternic şi luptător, Un băiat frumos şi iubitor. Un băieţel care primeşte toată dragostea celor din jur radiind. De ea depinde. Ea îl ţine în viaţă, îi dă putere, îl încarcă. El ştie că atâta vreme cât oamenii aceia, familia lui îl iubesc, el va exista frumos şi va încerca să dea toată iubirea lui înapoi înmiit!

David cred că v-ar povesti multe. De fapt o fac ochii lui. Cred că dacă ar putea, v-ar spune că cel mai mult şi-ar dori să îi zâmbească lui mami, să îi întindă mâna şi să spună:

“Mami, azi vreau să facem amândoi primii mei paşi!!!”   ( Autor : Sandrina- Ramona Ilie)- www.ia-atitudine.blogspot.com

“TU ESTI MOS CRACIUN!”

Organizatorii spectacolului umanitar „Tu eşti Moş Crăciun!” au o surpriză pentru publicul botoşănean. Cosmin Agache, botoşăneanul care a uimit o ţară întreagă cu prestaţia sa la „Românii au talent”, va evolua pe scena Casei Tineretului vineri, 23 decembrie 2011, la evenimentul ce va începe la orele 17.00. 

Cosmin şi colegul său, Codrin, au acceptat să facă o demonstraţie de beatbox în scop umanitar, spectacolul fiind organizat pentru strângerea de fonduri, în prag de Crăciun, pentru doi copii bolnavi din judeţ. Este vorba despre Alexandra Groza, de 6 ani, din Dorohoi, care se luptă cu leucemia acută mieloblastică şi de David Gabriel Irimescu, din Botoşani, un copil de doar un an şi patru luni diagnosticat cu tetrapareză spastică. Alături de Cosmin şi Codrin, vor fi prezenţi pe scenă membrii asociaţiilor culturale Vis de Artist şi Arlechin, trupele Extasy şi Evolution Crew, Mirela Viţalariu şi membrii Centrului de Voluntariat Botoşani.

Biletele costă 5 lei şi pot fi achiziţionate la intrarea în sala de spectacole. Fondurile obţinute urmează să fie virate, în mod egal, în conturile celor doi copii cărora le este dedicat evenimentul. Spectacolul „TU eşti Moş Crăciun” este organizat de Asociaţia B-Right Media – Centrul de Voluntariat Botoşani, în parteneriat cu Societatea Cultural Artistică Arlechin, Asociaţia culturală Vis de Artist şi Consiliul Judeţean al Elevilor.

CITEȘTE ȘI:

Botoșănenii invitați să fie Moș Crăciun pentru doi copii bolnavi

Concerte de colinde la Botoşani

Concerte caritabile

Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) – filiala Botoşani va susţine  un spectacol de Crăciun la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani. În deschidere, Corul vocal “Sfântul Stelian” al asociaţiei va intona şase colinde, apoi grupul folk va interpreta alte trei colinde, acompaniate de chitară. Trupa de teatru va pune în scenă piesa “Dorinţă de Crăciun”, după care vor urma şi alte momente artistice.

“Evenimentul constituie sinteza muncii mai multor departamente din cadrul filialei noastre: corul vocal, grupul folk, grupul de teatru şi cel de literatură. Membrii ATOR – filiala Botoşani sunt tineri de la şcolile şi liceele din oraşul Botoşani. Spectacolul va avea un caracter caritabil. Participanţii la concert vor putea face donaţii pentru derularea activităţilor caritabile pe care tinerii noştri le vor întreprinde în spitale sau aşezăminte de ocrotire socială”, a declarat pr. Mihai Marian Macuc, coordonator ATOR – filiala Botoşani.

La Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani va avea loc mâine, de la ora 14:30, un concert caritabil.

Evenimentul este organizat pentru David, un copil de 1 an şi jumătate care suferă de pareză totală .“Prin acest concert încercăm să ajutăm familia cu fonduri pentru a putea face aceste şedinţe”, a spus Gabriel Corolea, dirijorul Corului “Sfântul Ioan Cucuzel”. Concertul va cuprinde o serie de colinde româneşti şi o colindă în limba greacă, fiind structurat pe trei părţi. În prima parte va cânta Corul “Sfântul Stelian”, al tinerilor din Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) – filiala Botoşani, iar în a doua parte vor fi intonate două colinde folk. În partea a treia, Corul “Sfântul Ioan Cucuzel” va interpreta un repertoriu de colinde.

sursa:ştiri.botoşani.ro

92 Răspunsuri

  1. ioana

    Ajutati-l pentru ca acest copil merita sa aiba o viata normala.

    iunie 5, 2011 la 8:01 am

    • Ioana iti multumim ca ne sustii.Sanatate!

      iunie 7, 2011 la 2:30 pm

      • GEORGIANA

        DUMNEZEU ESTE MARE SI VA AVEA GRIJA SI DE PRINTISORUL VOSTRU SA SE FACA BINE ..VA LAS ADRESA MEA DE YAHOO VREAU SA VB CU DUMNEAVOASTRA DACA SE POATE MULTUMESC ZUBER_WOMEN@YAHOO.COM

        noiembrie 17, 2011 la 2:53 pm

      • m

        doamne doamne sa te ajute ingeras mic scump si frumos

        februarie 2, 2012 la 12:55 am

  2. cosmin

    fiti tari oameni buni.nu pierdeti speranta nici o clipa.va urez mult noroc si sa dea dumnezeu sa strangeti banii cat mai repede.gabi o sa vorbim saptamana asta sa vad si eu cu ce te pot ajuta

    iunie 6, 2011 la 8:39 pm

    • Multumim Cosmin pentru incurajarile si sprijinul tau. Dumnezeu sa-ti ajute si tie!

      iunie 7, 2011 la 2:25 pm

  3. florin

    florin si colegi lui din batalionului 2 calugareni bucuresti sunt alaturi de david.ne rugam la dumnezeu sa se faca bine.david sa te faci bine sa ii arati parintilor ca esti un luptator la fel ca noi care suntem cam la 3600 de km de romania in afganistan.iti tinem pumni.si cand ma intorc acasa sa te scot la o plimbare in parc sa.multa sanatate si sa aveti grija de voi.pt toti oameni care citesc aceasta poveste va rog din suflet sa il ajutati l-am cunoscut este un baietel tare dragut si merita tot ajutorul nostru.

    iunie 8, 2011 la 1:42 pm

    • Multumesc Florin , tie si colegilor tai pentru ca ne sunteti alaturi . Ne rugam si noi sa va intoarceti acasa sanatosi .Aveti grija de voi!!! Multa sanatate tuturor soldatilor din Afghanistan.

      iunie 10, 2011 la 3:03 pm

  4. ANNA

    nu-ti pierde speranta…….david merita sa se bucure de copilarie asa cum ne-am bucurat noi……..haideti sa ne unim fortele pt a oferi lui david bucuria copilariei…….

    iunie 9, 2011 la 10:06 am

  5. luminita

    va anteleg perfect si eu am o fetita de 2 ani si 7 luni si anca nu mergr nici ea e nascuta prematur noi sanyem an italia mace fetita terapie de 6 ori pe saptamana si o ora de anot ,va rog din suflet datine si nou mai multe detalii de acceasta clinica noi nu stim nimic si noi santem din jud.botosani nu stim daca la varsta asta ni—o primeste cat costa —.an speranta ca –mi veti spune noi va dorim multa sanatate si sa de-a dumnezeu putere de a merge anainte.doamne ajuta

    iunie 14, 2011 la 3:30 pm

    • Doamna Luminita, ne cerem scuze ca nu v-am raspuns pana acum pentru ca am fost cu baietelul la spital pentru o interventie chirurgicala. Imi pare rau pentru fetita dvs , va intelegem perfect intrucat trecem prin acelasi necaz ca si dvs. Puteti sa mergeti cu fetita la aceasta clinica si va recomandam sa mergeti cat mai repede posibil . Daca incepeti pana in 3 ani e foarte bine , dupa 3 ani recuperarea e mult mai dificila dar nu e imposibil. Dumnezeu o sa va ajute . Noi cunoastem un caz in care o fetita si-a revenit la 16 ani. ..tarziu dar totusi a reusit sa-si castige independenta. Mai multe informatii le gasiti pe acest site: http://ro.reha.lviv.ua/ . In cazul in care mai aveti intrebari va raspundem cu mare drag. Sanatate multa fetitei!!!

      iunie 17, 2011 la 8:39 am

  6. Adrian

    Dumnezeu o sa se indure de voi si de baietelul vostru.Multa sanatate si fiti tari .
    Adrian Beristeanu

    iunie 23, 2011 la 2:54 pm

  7. cosmin

    dumnezeu sa fie cu voi si sa va ocroteasa pruncu sanatate foarte multa

    iulie 24, 2011 la 11:12 pm

  8. ioana raluca

    Buna dimineata.am descoperit de site citit anuntul din evenimentul.nu vreau sa imi imaginez decat ca totul va fi bine si am sa va rog sa ne scrieti sa ne tineti la curent cu imbunatatirile in starea de sanatate a lui David!!! Eu categoric voi misca un deget si nu voi ramane indiferenta caci am si eu un bebe strumf stiu ce inseamna sa iti doresti atat de mult un copil…..saptamana asta imi trimit numaidecat sotul la bancpost pentru o depunere cat pot eu …dar sa participe mai multi putin cate putin……..e uns cump un dragalas un umflatel…..imi vine sa-l pap de scump ce e…oricine merita o sanasa la viata….mai ales ca el lupta si se agata de viata…cu atat mai mult trebuie insistat caci optimismul lui il ajuta sa progreseze….Doamne ajutadin tot sufletul si toata inima mea!!!!

    iulie 25, 2011 la 6:10 am

    • D-na Ioana Raluca , va multumim pentru mesajele frumoase pe care, simt ca ni le-ati scris cu sinceritate si din tot sufletul si pentru donatia pe care urmeaza sa o faceti. Va doresc multa sanatate bebelusului si intregii familii. Vreau sa va mai spun ca lista donatorilor o vom transforma in acatiste pe care le vom da la manastiri si biserici pentru ca Dumnezeu sa le dea sanatate, asa ca va rog sa ne scrieti daca vreti si prenumele bebelusului sa ne putem ruga si pentru el. Dumnezeu sa va ocroteasca !…iar noi , va imbratisam cu drag.

      iulie 26, 2011 la 9:06 am

  9. Buna!
    Am donat pe contul in lei si eu azi. Nu e o suma mare, dar sper sa ajute. Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    august 10, 2011 la 2:56 pm

  10. GABRIELA

    LA MULTI ANI DAVID , ASTAZI IMPLINESTI UN ANISOR SPERAM K AL 2 ANISOR O SAI ALERGI DUPA PE MAMI SI TATI TAU SI FACI OBRAZNICII , MULTA SANTATE ITI DORESC SI SA TE FACI BINE MAI REPEDE .SI ALDE MAMI TAU SA FIE MULT MAI PUTERNICI DECAT AU FOST PANA ACUM ,SI SA LUPTE PT TINE K ESTI O FRUMUSTE DE COPIL, UN INGERSA,

    august 19, 2011 la 9:23 pm

  11. Mihaela Pintilei

    m-a impresionat foarte mult povestea lui David. Si noi avem un “luptator” David, care a implinit 3 ani la sfarsitul lunii iulie si o fetita de aproape 8 ani. Putinul cu care v-am putut ajuta acum speram sa va fie de folos, dar rugaciunile pentru sanatatea puiului vostru si pentru voi vor fi mai multe si avem nadejdea ca Bunul Dumnezeu va va da biruinta. Asteptam vesti despre cum a decurs prima serie de sedinte si cum se simte David. Domnul sa va ajute in continuare si sa va dea multa credinta, putere si rabdare!!!

    august 31, 2011 la 11:58 am

    • Multumim Mihaela. Sanatate multa copiilor si intregii familii si Dumnezeu sa va ocroteasca!

      septembrie 21, 2011 la 10:41 am

  12. Mariana

    O mica contributie. Povestea dvs m-a atins enorm de mult.
    Va urez in continuare mult curaj.

    octombrie 19, 2011 la 3:04 pm

  13. daniel

    Dumnezeu sa ti ajute David!Suntem alaturi de tine!

    octombrie 23, 2011 la 7:24 pm

  14. Am facut o donatie. Multa sanatate si Dumnezeu sa fie cu David si cu voi, parintii lui.

    noiembrie 10, 2011 la 10:19 am

    • Multumim din toata inima pentru donatia facuta.Va doresc sanatate multa!

      noiembrie 10, 2011 la 9:16 pm

  15. m-a impresionat si pe mn povestea voastra,as vrea si eu sa fc o donatie dar nu stiu cum si unde sa fac imi puteti da un cont sau ceva,am si eu o fetita si nu stiu ce as fc dak i s-r intampla ceva rau,nici nu vr sa ma gandesc.va doresc multa sanatate si putere de la dumnezeu sa luptati in continuare

    noiembrie 10, 2011 la 12:44 pm

    • am gasit contul si adresa dvs,momentan nu sunt in tara dar pe 6 dec ma intorc si o sa tr si eu o donatie dar o sa trimit baini la adresa,as vrea sa stiu daca inca mai locuiti acolo.multa sanatate

      noiembrie 10, 2011 la 12:54 pm

      • Da, adresa la care puteti trimite donatia este str. Virnav nr 36 sc. B ap 1 loc. Botosani cod postal 710163 Multumim frumos si Dumnezeu sa va ocroteasca odorasul si nimic rau sa nu i se intample niciodata.Va imbratisam cu drag!

        noiembrie 10, 2011 la 9:19 pm

  16. AaA

    Doamne ajuta …in rugaciunile mele o sa il pomenesc si pe David,Dumnezeu sa va dea putere sa mergeti mai departe …orice poate fi in locul dvs!

    noiembrie 10, 2011 la 8:09 pm

    • Multumim din toata inima pentru ca va rugati pentru David. Poate Dumnezeu ne va auzi rugaciunile atunci cand mai multi oameni se roaga si David se va face bine.

      noiembrie 10, 2011 la 9:21 pm

  17. cel mai greu in viata e cand copilul iti e bolnav….nu doresti nimanui sa simta ce simti tu…numai o raceala daca are baielul meu si vad ca se chinuie sa respire,mi se rupe sufletul…nici nu imi pot imagina cata durere e in sufletul vostru.
    sa va dea Dumnezeu toata puterea si dragostea Lui sa puteti trece peste toate necazurile,sa va vedeti copilasul pe picioarele lui…sa va tina uniti si puternici.
    ii doresc lui david tot ce e mai bun in lume,multa sanatate si ingerii sa il vegheze.

    noiembrie 10, 2011 la 9:05 pm

  18. Intr-adevar nimic nu poate fi mai dureros decat sa-ti vezi copilul suferind si sper ca intr-o buna zi acest cosmar care pare fara de sfarsit se va termina. Ma bucur ca macar a scapat de acele dureri chinuitoare cu care lupta in fiecare zi si noapte.Acum e mult mai bine, durerile datorita eruptiei dintilor e o joaca pentru el si nici macar nu poate sa-si aline durerea cu vreun colacel pentru dentitie din moment ce nu-si poate folosi mainile si suporta asa ,pare sa fi capatat o rezistenta la durere. Multumim frumos pentru urari .Sanatate!

    noiembrie 10, 2011 la 9:54 pm

  19. Silviu

    Dumnezeu sa-l ajute pe David sa aiba parte de accesi copilarie ca si mine. Pacat ca numai in asemea cazuri realizam ca sanatatea e cel mai important lucru. Dumnezeu sa va ajute!!!

    noiembrie 11, 2011 la 12:05 am

    • Dumnezeu sa-ti ajute si tie si sa-ti dea sanatate!Multumim frumos!

      noiembrie 11, 2011 la 7:23 pm

  20. CRISTINA

    Buna,unde se poate face donatie???

    noiembrie 11, 2011 la 4:57 pm

    • Daca doriti sa faceti o donatie pentru copilasul nostru o puteti face in conturile :
      Cont lei: RO86BPOS07207878987RON01
      Cont euro: RO21BPOS07207878987EUR01 deschise la Bancpost pe numele tatalui Irimescu Gabriel Florin sau puteti dona prin PayPal accesand pagina ” Doneaza PayPal” unde veti gasi un link pe care faceti un click si restul e usor. Multumim frumos. Sanatate multa si numai bine!

      noiembrie 11, 2011 la 7:36 pm

  21. ramona

    Nu am cuvinte e cel mai dureros lucru in aceasta viata sa iti vezi copilul bolnav si sa nu ai bani sa il vindeci ,am trecut si noi printr-un caz asemanator dar nu am reusit sa-l ducem la capat,dar trebuie incercat pana la sfarsit sa luptati pentru copilasi vostri oricat de greu o sa va fie drumul pe care trebuie sa il faceti .Eu va doresc din toata inima mea multa forta sa nu va da-ti batuti niciodata si sa va sustineti unul pe celalat si fie ca toate dorintele voastre sa fie ascultate de DUMNEZEU,si lui DAVID ii urez toata sanatatea din lume si sa se faca bine.DUMNEZEU SA VA AJUTE .

    noiembrie 13, 2011 la 3:34 pm

    • Imi pare tare rau ca ati trecut prin asa ceva. Imi pare rau…
      Dumnezeu sa va ajute si pe dvs. Multumim din suflet!

      noiembrie 13, 2011 la 8:57 pm

  22. Dani Dacila

    Doamne ajuta!

    noiembrie 15, 2011 la 7:36 pm

    • Multumim pentru donatia pe care ati facut-o pentru David.Dumnezeu sa va ajute si pe dvs.!

      noiembrie 15, 2011 la 10:29 pm

  23. Valentina

    Imi pare rau ca David trebuie sa treaca prin asa ceva! este groaznic ca un copil sa indure asa ceva…inca mai sunt oameni cu inima care ajuta, din pacate foarte putini…avem si noi o persoana cu dizabilitati in familie (in urma unui accident anul trecut) si nu am reusit sa adunam banii necesari recuperarii in Germania! stiu ca este foarte greu, dar nu va lasati, luptati! am ajutat si noi cat am putut…sa-i dea Dumnezeu multa putere sa lupte lui David! abia astept sa aud vestile bune :) )

    noiembrie 16, 2011 la 3:08 pm

    • Da, este foarte greu dar incet si cu incredere in Dumnezeu poate vom reusi. Imi pare rau sa aud despre acel accident.Multe lucruri rele se mai intampla in lumea asta.Va multumim din suflet pentru gestul dvs . Va doresc din toata inima mea sanatate cat mai multa! Va imbratisez cu caldura.

      noiembrie 17, 2011 la 3:55 pm

  24. Manea Nicoleta

    Buna , acum am citit povestea lui David , ma voi ruga la Dumnezeu sa il ajute sa se faca bine, am si eu un baietel si stiu ce inseaman un copil , voi face o donatie insa pe langa acest lucru vreau sa mai ajut intr-un fel la strangerea banilor de curand am inceput sa fac accesorii handmade si promit ca o sa confectionez o brosa speciala pt David iar totii banutii stransi din vazarea acestor brose vor fi depusi in cont, poate multi spun ca nu au bani suficienti pt o donatie , iar pt o donatie mica nu vor sa se duca la banca insa poate prin acest mod voi reusi sa stang ceva cat de putin.Aceasta idee am preluat-o de la un alt caz (reporterita cancan 25 ani bolnava de cancer) colegii au confectionat bratari pt a strange bani.Sanatate multa lui David si voua multa putere pt a putea merge mai departe prin aceasta grea incercare a vietii.

    noiembrie 20, 2011 la 11:04 pm

    • Multumim din toata inima pentru acest gest al dvs.si pentru donatie.Va dorim toata sanatatea din lume ! Imi cer scuze pentru raspunsul atat de scurt si intarziat insa nu prea avem timp in Ucraina si nici nu sunt mai multe calculatoare asa ca trebuie sa stam la rand pentru fiecare mesaj scris.Va voi scrie mai multe la intoarcere.Multumim inca o data.

      ________________________________

      noiembrie 26, 2011 la 10:41 am

  25. gabriela

    nadia cum merge totul ,, e bine David,, se vad ceva schimbari, asteptam vesti bune,Dumnezeu va ajute.

    noiembrie 24, 2011 la 12:37 pm

    • Buna, Gabriela! Astazi  a 6-a zi de cand suntem aici , David a reusit sa-si scoata mainile de sub el cand sta pe burta, ne-am bucurat cu totii inclusiv doctorita lui care-l ingrijeste aici. Ea spune ca la sfarsitul cursului va reusi sa se tarasca. Sper din tot sufletul sa fie asa…

      ________________________________

      noiembrie 26, 2011 la 10:34 am

  26. gabriela

    iuhuuuuuuuuuuu,, ce veste bunaa,, Doamne Doamne este cu el acoloooo, e un pas maree,ma bucur enorm de multt pt voi, da asa o sa fie o sa se tatasca sigurrr, va pupp si DOAMNE AJUTAL PE MICUTUL DAVID, asteptam numai vesti bune,:*:*:*:*:*:*:*:

    noiembrie 26, 2011 la 10:42 am

  27. claudya

    buna. am 20 de ani nu am copii dar am o nepotica pe care o am zilnic alaturi de mine si nici nu am cuvinte sa spun cat de mult o iubesc e un dar de la d`zeu pt parinti ei si pt mn. ii multumesc la d`zeu ca a feritò de rele.. iar cat despre ingerasu tau de baietel sper ca d`zeu sa se indure de el sa il faca bine sa va puteti bucura si voi de el si pt el.. succes in continuare si doamne doamne sa va ajute..

    noiembrie 28, 2011 la 12:40 am

    • Multumim frumos pentru ca ne-ati scris si sa va traiasca nepotica , sa-i dea sanatate si sa va bucurati de ea in continuare fara nici cea mai mica problema.David va imbratiseaza!

      ________________________________

      noiembrie 29, 2011 la 10:04 am

  28. ajuta-l pe David

    sa va ajute Dumnezeu si David sa creasca mare si sa se faca bine, sa nu mai treaca prin atatea chinuri ,nu cred ca e ceva mai greu in viata decat sa-ti vezi copilul bolnav si eu am o fetita care a fost bolnava la 7luni si nici nu vreau sa ma gandesc prin ce clipe de groaza am trecut dar multumesc Lui Dumnezeu ca acum e bine are 7ani si e sanatoasa si doresc tuturor parintilor sa se bucure de copiii lor ca asta e cel mai important lucru pentru un parinte sa-si vada copilul sanatos

    ianuarie 27, 2012 la 2:12 pm

    • Bine ca a trecut acea perioada grea si Dumnezeu sa va apere fetita in continuare.Sanatate multa!Multumim ca ne-ati scris.

      ianuarie 27, 2012 la 3:51 pm

  29. otilia

    daca as avea posibilitate financiara mi-as da toata averea pentru asa ingeras,dar din pacate nu pot ajuta la vindecarea lui doar rugandu-ma la Dumnezeu pentru sanatatea lui!:(

    ianuarie 28, 2012 la 10:35 am

    • Multumim mult ca va rugati pentru David si va dorim si noi multa sanatate!

      ianuarie 28, 2012 la 2:13 pm

  30. IOANA

    IMI PARE RAU PT ACEST BAIATEL SCUMP SI FRUMOS.DIN PACATE SI EU AM O FETITA DE 7 ANI,AFECTATA DE SINDROME DI WEST CU TETRAPAREZA SPASTICA DISTONICA.NU UMBLA ,NU VB. SI ARE PROBLEME CU MANCAREA.SINGURU LUCRU CARE IL UREZ PARINTILOR SA NU-SI PIARDA SPERANTA,SA SE ROAGE LA DUNEZEU CAT MAI MULT.LOCUIM IN ITALIA SI VREAU SA ZIC CA AICI DR. NU NE DADEAU SANSE BUNE PT FETITZA CHIAR DIN PRIMELE ZILE DE LA NASTERE.S-A NASCUT MOARTA LA 7 LUNI SI10 ZILE.A FOST RESUSCITATA SI TRIMISA LA UN ALT SPITAL,DUPA CARE A 2 ZI A FACUT CONVULSI SI A INTRAT IN MOARTE CLINICA TIMP DE 16 ZILE.PANA LA 5 LUNI NU ZAMBEA ,NU ZICEA NIMIC PANA CAND I-AU APARUT CRIZE EPILEPTICE CARE STERGEAU MEMORIA,FORTA FIZICA SI MULTE ALTELE.TERAPIA SE CONTINUA SI IN ZIAUA DE AZI,O FACEM SI ACASA DAR SIGUR NU IN HALUL IN CARE E PUS BAETELUL VOSTRU.DIN PACATE STATUL ROMAN NU ACORDA MARE ATENTIE ACESTOR CAZURI DE DIZABILITATE GRAVA.EU CA MAMA NU VA INDIC SA PUNETI COPILUL IN PICIOARE,PANA NU I FACETI O RADIOGRAFIE LA SOLDURI,CA NU APOI SA AIBA RISCUL DE SUBLUXATIEOSEO FEMURALA,STIU LUCRUL ASTA PT CA SI FATA MEA A FACUTO.SI INCA CEVA PARALIZIA CEREBRALA NU SE POATE TRATA DEFINITIV,VA RAMANE,DIN PACATE E FOARTE GRAVA PT CA POATE PROVOCA MULTE PROBLEME DE SANATATE.AS SCRIE MAI MULTE,DAR NUMAI DUMNEZEU STIE PRIN CATE AM TRECUT PANA ACUM SI PRIN CATE VOI TRECE DE ACUM INAINTE.VA DORESC MULT NOROC SI MULTA FORTA SA VA DEA DUMNEZEU CA SA NU VA PIERDETI SANSELE.

    ianuarie 28, 2012 la 12:59 pm

    • Povestea dvs. este atat de trista si imi pare rau c-ati trecut printr-un asemenea cosmar. Si David a fost resuscitat la nastere apoi se asteptau sa moara pana dimineata dar uite ca n-a fost asa. Daca Dumnezeu le da zile, nimic nu-i impiedica pe acesti micuti sa traiasca insa chinul lor este cea mai mare durere a unei mame ,din fericire, zambetul lor de mai tarziu  sterg aceste amintiri groaznice.Multumim lui Dumnezeu ca David traieste pentru n-as fi putut trece peste o pierdere asa mare.  Multumim frumos ca ne-ati scris!Sanatate multa!

      ianuarie 28, 2012 la 2:52 pm

  31. ELENA TOMOZEI

    Draga doamna,

    Va rog sa ma contactati pe email elena_digitech@yahoo.com.

    Multa sanatate va doresc!

    ianuarie 28, 2012 la 3:39 pm

  32. Aura Samoila

    Nu gasesc cuvintele necesare sa va incurajez. Am citit povestea lui micutul David cu lacrimi in ochi , punandu-ma in locul vostru. Am un baietel de 2 ani , care sa trebuit sa fie resuscitat la nastere. Am simtit o durere atat de mare …ca nu stiu cum sa o descriu.Sa desvoltat foarte bine, acum e un copil normal… David nu stie sa vorbeasca dar ochisorii lui “NE CER AJUTORUL” , impreuna il putem ajuta. Cu credinta in Dumnezeu ve-ti reusi ! Sunte-ti un model de parinti! Si eu am sa contribui cu o donatie!

    ianuarie 28, 2012 la 9:13 pm

    • Multumim mult de tot ca sunteti alaturi de copilasul nostru si sa dea Dumnezeu sa aveti parte numai de bucurii alaturi de baietelul dvs. caruia ii dorim sanatate multa din toata inima.Sa stiti ca aveti dreptate , acesta este modul lui David de a comunica cu noi si tot ce vreau sa stiu ii citesc in privire si imi rupe sufletul cand imi cere ajutor  in timpul terapiilor si eu nu pot sa fac nimic si cand vede ca nu-l ajut isi lasa privirea in pamant parca resemnat si sufera in legea lui. Intr-un fel abia astept sesiunea urmatoare doar pentru a mai inregistra un progres dar sunt tare mahnita cand stiu cat va suferi si ce durere ma va sfasia vazandu-l acolo legat de spaliere sau legat in cine stie ce mod. Multumim frumos pentru tot. Sanatate!

      ________________________________

      ianuarie 28, 2012 la 9:30 pm

  33. Dutu Theodora

    Buna seara..am dat si eu din intamplare peste acest caz al micutului David..tot ce pot sa spun e sa aveti incredere in Dumnezeu si sunt sigura ca acest micut ingeras isi va reveni..va rog sa nu uitati sa fiti optimista.si sa aveti incredere ..am citit povestea dumneavoastra cu lacrimi in ochi ..nu am copii ..am doar 18 ani ,in schimb am un frate mai mic la care tin foarte mult si mi`as da si viata pentru el .imi plac foarte mult copiii iar cand ii vad pe acesti micuti bolnavi care trec prin dureri ingrozitoare la o varsta atat de frageda mi se rupe sufletul..dar Dumnezeu este acolo sus .si nu uita de acesti micuti ..Dumnezeu sa va ajute in continuare,sa`l ocroteasca pe micutul David si familia dumneavoastra..Dumnezeu e in toti !

    ianuarie 28, 2012 la 11:40 pm

    • Foarte frumos si adevarat ce ne-ai scris , Dumnezeu ii iubeste pe toti si ii ajuta , fie ca e vorba de fratiorul tau fie ca e vorba de David sau de altii. Mi-a placut cum ai spus ca ” Dumnezeu este in toti” pentru ca si eu cred la fel. Te pupam si iti dorim atat tie cat si fratiorului tau numai bine si multa sanatate!

      ________________________________

      ianuarie 29, 2012 la 12:09 am

  34. Dutu Theodora

    Multumesc mult si multa multa multa multa sanatate!

    ianuarie 29, 2012 la 12:27 am

  35. Sper sa se faca bine..

    ianuarie 30, 2012 la 2:13 pm

  36. ioana

    Am ramas fara cuvinte. Doar lacrimi, se scurg doar lacrimi! Apoi m-am dus si mi-am imbratisat copii, i-am sarutat,i-am strans puternic la piept si i-am inundat in lacrimi. Baietelul meu are 1 an si are trasaturi comune cu David. Sunt amandoi ingerasi scumpi, pufosi si delicati. Un copil e o minune pe pamant. Stau si ma gandesc la voi, parintii lui. De cata putere aveti nevoie, de cata forta, de cata iubire, de cata speranta , de cata credinta, de cata luciditate, de cata inteleptiune….Se spune ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce! Probabil ca a vazut in voi iubirea, credinta si caldura de care are nevoie David. Cu toate aceste sunt forte mahnita caci nu inteleg de ce sunt lasati copilasii sa sufere atat!!!! Sunt atat de mici, de inocenti , de puri , de fara pacat, de fara vina…Sunt devastata de imaginile pe care le-am vazut!!! Ma voi ruga pentru el si pentru voi si voi pune pomelnice la manastiri. Va rog, ca in putinul timp liber sa cititi si voi acatiste si rugaciuni caci ajuta.Nu uitati si de cel al Sf. Nectarie. Si va rog, atat cat puteti sa va bucurati de baietelul vostru cel mare, caci si el are nevoie de mami si tati. Sunteti niste parinti minunati, tineri si frumosi. Va imbratisez cu drag. Sa va dea Dumnezeu multa, multa,multa sanatate, forta si sa nu uitati ca sunteti o familie si doar impreuna veti reusi!!! Am sa-l ajut pe David si financiar zilele acestea si de cate ori voi putea.

    Doamne, te rog asculta-le rugaciunile!!!

    Povestea voastra ar trebui sa o vada fiecare om potent financiar din tara asta si nu numai…poate asa ar deschide mai usor buzunarul…

    ianuarie 31, 2012 la 12:09 am

  37. Scutca Silvia

    Saracul copilas…Eu am 16 ani si am o fetita de 9 luni…Dupa videoclipurile si povestea asta ii multumesc lui Dumnezeu ca fetita mea e sanatoasa chiar daca stiu ca m’am grabit…Dar a fost sa fie…Cat poate sa fie de chinuit…Sper sa se termine calvarul pentru el cat mai repede si sa se faca bine….Dumnezeu e sus!Este pacat deoarece este o scumpete de copil,un frumos.:*

    ianuarie 31, 2012 la 12:55 am

  38. Scutca Silvia

    Eu sincer plang de jumate de ora…Si e deja a 3 a oara cand ma uit la filmulete…

    ianuarie 31, 2012 la 12:58 am

  39. nadia stoica

    Imi pare rau pt ce vi se intampla.sunt mama si am avut probl si eu cu baietelul.dar am scapat cu bine. Sunt sigura ca si cu voi va fi la fel. Dumnezeu poate intarzia ,dar nu uita niciodata. Va doresc toata sanatatea din lume si sa va bucurati toata viata de cei 2 printisori.

    ianuarie 31, 2012 la 12:45 pm

  40. Buna seara ! Imi pare rau sa aud povestea voastra , am si eu o fetita si stiu ce inseamna dragostea de mama fata de copilul ei , daca va pot ajuta cu ceva eu sunt aici , ma gandeam sa gasim niste medici buni in Italia, sa auzim si parerea lor. Daca vreti eu incep sa fac cercetari aici. Va imbratisez cu drag si sper sa va pot ajuta !

    ianuarie 31, 2012 la 8:37 pm

    • Multumim tare mult. Deja am gasit o alta clinica buna in Slovacia  unde ne dorim tare mult sa-l ducem pentru ca terapiile de acolo le-ar completa pe cele din Ucraina si invers. Am gasit multe locuri unde as putea sa-l duc numai bani de-ar fi dar va multumesc din toata inima pentru intentia dvs.Sanatate multa fetitei dvs.!

      februarie 1, 2012 la 12:48 am

  41. Simona Stancu

    Am citit si am vazut filmuletul,primul ca la al doilea nu mai pot sa ma uit de lacrimi, e destul de dureros,am plans fara sa vreau ,sunt mama si sentimentele pentru astfel de povesti dureroase te doboara, numai cand il vezi cat de frumos este si cat de puternic e te gandesti si speri ca are o sansa,o sansa la viata normala.Dumnezeu sa va ajute!

    ianuarie 31, 2012 la 8:59 pm

  42. Multa sansa si sanatate ii doresc micutului David! Am postat un banner, care sper in suflet sa ajute! Dumnezeu sa va aiba in paza sa!
    http://loreleimihalcea.wordpress.com/

    februarie 1, 2012 la 6:24 pm

    • Multumim frumos.Sigur ca ne va ajuta. Multa sanatate!

      februarie 1, 2012 la 8:49 pm

      • Astazi am facut o donatie prin internetbanking, sper sa ajunga banii (pe formularul electronic trebuia sa trec CNP si adresa; le-am lasat necompletate, dar, avand in vedere ca am trecut contul IBAN si numele titularului, ma gandesc ca ar trebui sa ajunga banii. Nu stiu daca imi puteti confirma (Violeta Mihalcea).
        SANATATE, DAVID, PUIULE, SA TE FACI BINE, SA CRESTI MARE SI SANATOS!

        P.S. Stiu ce inseamna dragostea si grija de mama (am si eu 2 copii pe care-i cresc singura). SA VA AJUTE DUMNEZEU SA VA VEDETI VISUL IMPLINIT!

        februarie 2, 2012 la 12:49 am

        • Va multumim mult si va voi anunta imediat ce aflu.Va doresc multa sanatate copilasilor dvs.si va admir foarte mult, sunteti o mama puternica.Va pupam!

          februarie 2, 2012 la 4:27 pm

  43. cris

    Buna ziua..mi-au dat lacrimile cand am vazut pozele, pentru ca stiu prin ce treceti.Si eu trec prin asta cu fiica mea, de doi ani de zile si abia acum am inceput sa ne recuperam.
    Fiica mea se vindeca cu ajutorul unor medici din China si al unui medic roman.Am asa va dau adresele, contactati-i cu incredere:
    http://www.tcmtreatment.com ( aici gasiti clinica din China si formularul pe care sa-l completati cu datele copilului.Medicul sef se numeste Zhu Ming si este un om cu o inima de aur)

    http://www.energiavietii.ro/acupunctura.php ( acesta este medicul roman)

    aveti toata increderea ca acesti oameni vor face tot ce pot ca sa va ajute. Tratamentul din China este pe baza de plante si restabileste functiile organismului incet dar sigur si ireversibil.In functie de datele pe care le trimiteti, medicul va va trimite raspuns cu diagnosticul lor( sa nu va speriati daca va vor spune cu totul altceva decat medicii europeni, ei trtateaza cauza nu efectul) si va va recomanda un tip de tratament.Puteti sa faceti tratamentul la clinica lor, sau, – asa cum procedez eu cu fiica mea- va vor trimite tratamentul la colet sa i-l administrati acasa.Pachetul ajunge cam in 3 saptamani din China in Romania.

    Pentru fiica mea, acest tratament a reprezentat sansa la viata.Combinat cu tratamentul doctorului roman Gabriel Stefan apoi, a inceput sa ii refaca organismul.

    Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va ajute!Nu va pierdeti increderea si credinta, indiferent cat de greu este ( si este cumplit, stiu foarte bine) pentru ca Dumnezeu face miracole cu cei ce lupta si cred in El. O sa reusiti! Sanatate multa!

    februarie 1, 2012 la 7:43 pm

    • Va rog din suflet sa-mi dati numarul dvs de telefon si sa-mi permiteti sa va sun pentru ca as vrea sa-mi dati mai multe amanunte.Sanatate fetitei si ma bucur tare mult ca se recupereaza atat de bine.As vrea sa incerc si eu aceste metode dar nu inainte de a le analiza mai bine, de aceea mi-as dori tare mult sa vb cu dvs.Multumesc mult. Va pupam cu drag.

      februarie 1, 2012 la 8:41 pm

  44. anca elena

    ma rog pentru sufletelul acestui ingeras si pentru ca Dumnezeu sa le ofere parintilor puterea necesara sa mearga cat mai departe pentru ca el sa fie bine.Dumnezeu sa va ocroteasca, iar noi chiar putea sa ajutam.din suflet pentru suflet

    februarie 2, 2012 la 9:56 am

  45. REKA

    ROG SI PLANG…DE CE? DE CE VOI? DORESC SANATATE, PUTERE!!!!!!!REKA

    februarie 2, 2012 la 10:52 am

    • Poate pentru ca Dumnezeu a stiut ca vom lupta cu toata fiinta noastra pentru el si il vom iubi asa cum il iubim si pe celalalt baietel al nostru , mai presus de orice pe acest pamant . Multumim! Sanatate!

      februarie 2, 2012 la 5:07 pm

  46. Laura

    O sa te faci bine, pui mic! Multa lume care nici macar nu te unoaste isi doreste lucrul asta foarte mult!
    Sa fii puternic, mai e putin si o sa duci o viata normala, ca si ceilalti copilasi de varsta ta.

    februarie 2, 2012 la 2:14 pm

  47. Oana

    Am facut si eu o donatie astazi in contul bancii!M-a impresionat enorm povestea!Dumnezeu sa-l ajute!

    februarie 2, 2012 la 3:24 pm

  48. Horatiu

    Sa va ajute D-zeu sa trece-ti cu bine peste toate problemele si sa treaca piticul vostru cu cat mai multa usurinta peste dureri ,sa se faca bine..am facut o mica donatie prin banca si daca ajuta D-zeu o sa fac lunar ,deoarece acest copil m a impresionat enorm,sunt alte mii de cazuri asemantoare pe net dar nici unul nu m-a atins atat de tare..Doamne Ajuta!!!!

    februarie 17, 2012 la 12:12 pm

    • Multumim foarte mult ca sunteti alaturi de copilasul nostru si Dumnezeu sa va ajute si pe dvs.Multa sanatate!

      februarie 20, 2012 la 11:12 pm

  49. raluca rafila

    buna ziua, v-am lasat un mesaj pe mesenger cand aveti timp sa imi dati un raspuns rafila_raluca, multamulta sanatate!

    februarie 23, 2012 la 8:48 pm

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 66 other followers