Micutul David are mainile si picioarele paralizate

Povestea mea » 2

12 responses

  1. andreea

    Mie imi este foarte mila de el…decat sa faci un copil asa mai bine deloc.mie mi se rupe sufletu cand il vad si nu e al meu apai mama lui saraca.Succes David insanatosire usoara si mai rapida.Euu una te iubesc.:*:*:*

    Ianuarie 30, 2012 la 1:00 pm

    • irimescugabriel

      Asa este dar n-avem de unde sa stim ce se poate intampla iar eu nici nu puteam ramane insarcinata, deci nu l-am planuit  si cand a aparut copilul a fost ca o binecuvantare de la Dumnezeu.Dupa tot cosmarul prin care am trecut , nu mi-as mai dori nici o sarcina dar daca s-ar intampla in mod accidental oricum imi voi asuma acest risc si voi pastra copilul.Multumim frumos ca ne-ati scris si David va trimite un pupic :*  

      Ianuarie 30, 2012 la 4:26 pm

  2. andrada

    Cunosc durerea familiei dvs mult prea bine. Fratele meu mai mare s-a nascut cu tetrapareza spastica in 1987 si parintii au incercat tot ce se putea in vremea aceea, timp de doi ani, inclusiv in timp ce mama era insarcinata cu mine. Il cara pe fratele meu pe burta, si cred ca de atunci a inceput relatia mea cu el atat de speciala. A fost o perioada cand putea sa mearga, fiind tinut de manute dar pentru ca nu isi putea sustine capul singur… dupa varsta de 6-7 ani a ramas doar in pozitie orizontala… De la inceput doctorii i-au dat sanse minime de viata, maxim 2-3 ani… Anul acesta ar fi implinit 26 de ani daca nu l-ar fi rapus o bronsita puternica. M-a emotionat pana la lacrimi cazul dvs si nu pot decat sa va zic ca suntem cu sufletul alaturi de familie si de David, fiind convinsa ca si Catalin, fratele meu va protejeaza de acolo de sus, pt ca pe pamant nu a facut rau nimanui. Sa va ajute Dumnezeu sa strangeti banii necesari si David sa aiba o copilarie normala.

    Martie 29, 2013 la 8:18 pm

    • irimescugabriel

      Imi pare rau,imi pare atat de rau…e atat de dureros ce ne povestesti si mi-e atat de teama si mie sa nu-l pierd vreodata,sunt atat de fragili…nici nu stiu ce sa spun doar ca sper din toata inima sa fie Voia lui Dumnezeu si ca El stie ce face chiar daca pentru noi este imposibil de inteles.Cand David nu avea prea multe sanse de supravietuire,in ideea de a a ma consola, o maicuta mi-a zis :” Daca ai fi intr-o gradina cu flori si ar trebui sa culegi una,nu ai alege-o pe cea mai frumoasa? Asa si Dumnezeu ia cei mai bun si mai frumos la El” .Recunosc ca n-a reusit sa ma consoleze pentru ca nu exista consolare pentru o mama ce-si pierde copilul si cand sosise momentul in care nu mai era nimic de facut, am plans atat de tare incat m-a auzit tot cerul apoi m-am linistit dintr-odata dar cu aceeasi durere insuportabila in suflet ,am inceput sa vorbesc cu Dumnezeu. I-am spus ca inteleg ca vrea sa-l ia pentru ca e un suflet bun si frumos iar eu ma voi supune Voiei Lui doar ca nu sunt atat de puternica sa rezist la asa o incercare si mai aveam un copil care ma astepta acasa. Cred ca Dumnezeu a stiut cat sunt de slaba de mi l-a lasat pe David care a supravietuit miraculos in acea noapte si in zilele urmatoare.Acum viata lui David este grea si stiu ca langa Dumnezeu i-ar fi fost mai bine dar slabiciunea mea ar fi schimbat destinul altora din jurul meu si Dumnezeu n-a dorit asta.Ma simt vinovata pentru suferinta lui David din toate punctele de vedere dar cu toata iubirea imi voi dedica intreaga viata luptand pentru a-l face bine ,indiferent de obstacolele si umilintele prin care va trebui sa trec.Cam asta este povestea florii mele neculese de Dumnezeu si sper ca suferinta noastra ne va conduce la mantuire astfel incat sa ajungem cu totii in gradina Lui si atunci vom fi fericiti.Iti multumim frumos ca ne-ai impartasit gandurile tale si ca ai avut puterea sa ne povestesti despre fratele tau.Daca aveti credinta mare in Dumnezeu sunt convinsa ca stiti ca el este bine si ca intr-o zi veti fi impreuna din nou „fara durere si fara suspin” ci doar vesnic fericiti .

      Martie 30, 2013 la 11:37 pm

      • andrada

        Multumesc pentru raspuns… Poate ca pentru David ar fi fost mai bine sus, printre ingeri, caci asta este si el. Dar noi suntem egoisti, si asa cum l-ati dorit langa dvs asa l-au dorit si parintii mei si apoi eu..cand am aparut in familie. Egoista sunt si acum ca imi doresc sa fie cu noi, sa ne stranga pe toti la masa de Craciun, de Florii, de Paste, de zile onomastice si aniversare… Singura consolare este ca acolo unde este, este bine, nu mai sufera, nu se mai chinuie… Ne lipseste, dar noi trebuie sa fim tari. David are mult mai multe sanse la o viata normala si ma bucura asta nespus. Parintii au renuntat la un moment dat la diferitele tratamente, ba prin diete crunte pentru un copil de 3-4 ani, ba la medicamente prea dure, sau ghips acoperindu-i aproape tot corpul… Plus ca din nefericire, in vremea aia nu era vazut decat ca pe un experiment si au decis sa se ocupe ei cum au stiut mai bine si cand au aparut celulele stem era deja prea tarziu pentru el… La slujba de inmormantare, parintele a tinut o predica de imbarbatare in care a zis ca ii pare rau ca nu exista in biblie un pasaj pentru cei care mor fara sa pacatuiasca, ca acelora Dumnezeu nu are ce sa le ierte… Si ne-a zis ca ne putem ruga lui..ca ne va ajuta…Si sa stiti ca a avut dreptate… Asa ca, sunt convinsa ca v-ar ajuta cu mare drag de acolo de sus, pentru ca era o fire foarte iubitoare si mereu cu zambetul pe buze. Sper ca nu am indraznit prea mult zicandu-va asta si ca m-am mai descarcat un pic. Va doresc multa sanatate si credinta in Dumnezeu. Va sarut si va imbratisez.

        Martie 30, 2013 la 11:56 pm

        • irimescugabriel

          In acea noapte de care ti-am povestit,pe cand plangeam atat de tare,o asistenta m-a scuturat zdravan si mi-a zis ca sunt o egoista ca trag atat de tare de el sa traiasca.Eu consider ca e un termen prea dur deoarece noi nu vrem sa le facem rau dorindu-ne sa ramana langa noi.Cum am putea, daca ii iubim atat de mult? Nu egoismul ne face sa ii dorim langa noi ci iubirea pentru ei . Poate ca nu credem indeajuns ca ei sunt bine acolo unde se duc si le-ar fi mai bine in grija noastra si de aceea vrem sa fie sub ochii nostri.Daca am avea posibilitatea sa-i vedem dincolo ca sunt bine si fericiti cu siguranta nu am mai dori sa fie suferind pe pamant. Deci,totul depinde de cat de mult credem in Dumnezeu si in viata de apoi.Pana si dorul nestavilit ar fi mai usor de suportat daca am sti ca sunt bine si ca intr-o zi ne vom revedea. Eu ma consolez cu ideea asta si incerc cat pot eu de mult sa fiu pe placul lui Dumnezeu pentru a fi din nou cu cei pe care i-am pierdut si cu toti cei pe care-i iubesc,pentru ca asta e ce-mi doresc si n-am nimic de pierdut. Asta ar insemna raiul pentru mine si nimic altceva.Daca n-o fi asa, inseamna ca oricum nu vom mai sti nimic dupa ce murim ,si-atunci de ce sa nu credem ce ne-ar face mai bine acum cat suntem in viata.Indiferent daca este adevarat sau nu ce spun, indiferent de ce credem sau nu ,acest fel de durere este prea puternic uneori si nu toti reusim sa trecem peste dar daca totusi esti destul de puternic sa rezisti atunci e mai bine sa crezi ca totul va fi bine si ca ne vom revedea cu toti cei dragi. Te imbratisam si noi cu drag si te pupam!

          Martie 31, 2013 la 12:50 am

          • irimescugabriel

            Am uitat sa-ti spun de celulele stem.Eu inca n-am auzit sa se fi tratat paralizia cu celule stem pana acum. Recent,un copilas pe care-l cunoastem, dealtfel si primul din Romania,a facut o transfuzie cu celule stem proprii, o alta procedura decat cea pe care o stim cu totii,si asteptam sa vedem ce rezultate vor fi.Deocamdata este doar un experiment plin de speranta pe care parintii acestui copilas l-au facut pentru ca situatia lui este atat de grava incat nu au nimic de pierdut si au fost si destul de responsabili incat sa preleveze celule stem la nasterea lui ceea ce noi nu am facut,din pacate. Daca aceasta metoda va avea succes ,ne gandim serios sa mai avem un copil pentru a preleva celulele stem in speranta ca vor fi compatibile.Deocamdata ,sa nu te gandesti ca s-a facut nu stiu ce descoperire miraculoasa care ar fi putut sa-l ajute pe fratele tau si sa regreti ca n-ati avut timp sa incercati ca nu-i deloc adevarat.

            Martie 31, 2013 la 1:09 am

  3. andrada

    aveti dreptate..egoism e prea mult zis… cand si-a dat ultima suflare, parintii au vrut sa tipe dupa el, sa se intoarca…dar si-au inabusit tipatul sau bunica prin nu-ul ei gesticulat i-a oprit si s-a dus… ca un porumbel… in fine, nu are sens sa va intristez acum …cert este ca am vazut pe facebook profilul Sansa pentru David…si m-a emotionat din nou… mai ales filmuletele in care face pasi…asa ii facea si Catalin si m-a facut sa zambesc printre lacrimi…ca si acum cand va scriu… cand mai ajungeti prin Constanta, mi-ar face placere sa ne vedem si sa il cunoastem pe ingeras…si cand zic asta o zic si in numele familiei mele, desi ei inca nu o stiu…nu am putut sa ii arat mamei povestea dvs care sunt convinsa ca va avea un final, sa-i zic asa, fericit… sunt convinsa ca intelegeti motivele. va imbratisez cu drag si va multumesc pentru conversatii. si nu in ultimul rand, multa putere si sanatate sa puteti fi alaturi de David ca si pana acum.:*

    Martie 31, 2013 la 1:04 am

    • irimescugabriel

      La sfarsitul lui iunie ajungem prin Constanta si mi-as dori sa ne cunoastem si sa vorbim .Acum nu mai pot sa-ti scriu pentru ca m-am intristat prea tare la cele pe care mi le-ai scris…

      Martie 31, 2013 la 1:14 am

      • andrada

        Imi pare rau pentru ca v-am intristat…nu asta a fost intentia mea. Nu oricine poate intelege aceasta durere si tocmai de aceea mi-am permis sa scriu mai multe… Nu trebuie sa fiti trista, aveti doi baietei minunati si pentru ei trebuie sa zambiti. Sa zambim. Ramane sa ne vedem in iunie si sper ca pana atunci sa ne mai „citim” iar David sa faca progrese cat mai mari si familia dvs sa se bucure de liniste si de pace. Si de ce nu, de mare si de soare.:)

        Martie 31, 2013 la 1:31 am

        • irimescugabriel

          Vrem ,nu vrem, ne mai intristam . Cum sa nu te intristeze o poveste ca a voastra? Sper sa ne vedem la Constanta.Daca vrei sa mai vorbim din cand in cand ,poate imi scrii pe adresa mea nadia_labuntz@yahoo.com si ne mai povestim acolo.Ce zici?

          Martie 31, 2013 la 8:30 pm

  4. Pingback: Povestea mea | AJUTA-L PE DAVID!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s